Actualitate

Ce proiecte vor fi finalizate în Cluj-Napoca în 2020

Prima stradă Smart din România, Turnul Pompierilor și Regele Ferdinand sunt pe listă.

Reprezentanții locali au anunțat că mai  multe proiecte care au început anul trecut sau și mai devreme vor fi finalizate în acest an.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a vorbit despre mai multe proiecte pe care le are în vizor care ar trebuie să fie finalizate în acest an.


„Vom finaliza strada Ferdinand, vom termina Turnul Pompierilor, vom finaliza primul cimitir modern care va aduce 5.600 de locuri de veci în Someşeni. Vom finaliza parcul Între Lacuri şi vom finaliza prima stradă Smart din România", a spus Boc.

Strada Regele Ferdinand

Proiectul de reabilitare a străzii Regele Ferdinand a demarat în vara anului trecut, iar o parte din lucrări au fost finalizate până la 1 decembrie. Strada ar trebui să fie redată în totalitate clujenilor în primăvara acestui an.


Nu mai puțin de 11 luni ar trebui să dureze în total „calvarul” clujenilor, dar Boc a promis că va monitoriza cu atenție șantierul. Dacă lucrările nu ar fi fost demarate în august, exista șansa să fie pierduți banii europeni, avertiza în vară primarul, care a declarat că și-a dorit să evite aglomerația din oraș odată cu începerea lucrărilor, anul viitor, în zona Pieței Lucian Blaga și a străzii Napoca. Primăria Cluj-Napoca vrea să schimbe aproape în integralitate aspectul străzilor Regele Ferdinand, Tipografiei, Sextil Puşcariu şi Emile Zola.

Turnul Pompierilor

Din 2011 de când a fost preluat de Primărie, autoritățile locale au promis în fiecare an că introduc Turnul Pompierilor în circuitul cultural și turistic.


Acum, obiectivul, cunoscut și sub numele de Turnul Lăcătușilor, îşi va schimba radical faţa, urmând să găzduiască expoziţii şi concerte la 30 de metri înălţime. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la suma de 10,2 milioane lei.

Turnul Pompierilor, monumentul istoric cu origini în secolul XV, este pregătit să devină un adevărat obiectiv turistic al Clujului, care va găzdui recitaluri muzicale şi spectacole "la înălţime", sub o oglindă uriaşă în care se vor reflecta atât evenimentele în desfăşurare cât şi împrejurimile. Interiorul turnului, care va fi restaurat, ar urma să le permită vizitatorilor conectarea virtuală la evenimentele din oraş.


Primăria Cluj-Napoca a lansat în decembrie 2016 un concurs international de a găsi cele mai bune soluţii arhitecturale pentru revitalizarea Turnului Pompierilor. După spusele municipalității, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate pe sfârșitul anului trecut, însă acest lucru nu s-a realizat.

Cimitir în Someșeni

Clujenii vor avea un nou cimitir pe dealul Borzaş din cartierul Someşeni. Promisiunea a fost anunțată prin anul 2015. Cimitirul ar fi trebuit să fie finalizat în septembrie 2018, însă termenul a fost amânat cu aproape doi ani.


Terenul vizat are 20 de hectare, iar acolo vor fi amenajate 5.600 de morminte, 1.500 de urne și vor fi 80.000 mp pentru spații verzi.

Parcul Între Lacuri

Parcul Între Lacuri se află în plin proces de reabilitare, lucrările fiind începute în data de 27 august. Suprafața totală a noului parc va fi de 9.450 mp și va deservi aproape 10.000 de locuitori ai cartierului Între Lacuri. Termenul de finalizare a proiectului este de 10 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor. Momentan, vremea bună le oferă răgaz muncitorilor să continue lucrările, acestea fiind „în grafic”, potrivit edilului.

Prima stradă Smart din România

Prima stradă SMART din România, strada Molnar Piuariu, din cartierul Mărăști va avea toate facilităţile şi dotările tehnologice aferente unui astfel de proiect - iluminat public cu tehnologie LED și sistem de telegestiune, stâlpi de iluminat cu wifi integrat, bănci cu încărcare USB, sisteme automate de irigații pentru arbori prevazut cu senzori de umiditate, precum și instalarea a două stații de încărcare pentru mașini electrice și 30 de stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice.

De asemenea, strada va fi reabilitată pe baza conceputului de „shared space”, accentul fiind pus pe creșterea calității spațiului pietonal - extinderea și îmbunătățirea acestuia, introducerea pistelor de biciclete și extinderea spațiilor verzi.

Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar valoarea totală a investiției este de 1,3 milioane EUR.

Ultimele Stiri
abonare newsletter