Actualitate

Emil Boc, apel pentru educație digitală și control asupra conținutului din social media în urma atacului asupra echipajului de ambulanță din Cluj: „Violența nu poate fi tolerată!”

Edilul municipiului Cluj-Napoca a condamnat ferm atacul produs asupra unui echipaj de ambulanță din județul Cluj și a pledat pentru educația digitală a adulților și copiilor, precum și pentru un control sporit al conținutului de pe rețelele sociale. „Violența nu trebuie să existe în spațiul public sau privat”, spune Emil Boc.

Emil Boc, apel pentru educație digitală și control asupra conținutului din social media în urma atacului asupra echipajului de ambulanță din Cluj: „Violența nu poate fi tolerată!”|Foto: Emil Boc - Facebook Emil Boc, apel pentru educație digitală și control asupra conținutului din social media în urma atacului asupra echipajului de ambulanță din Cluj: „Violența nu poate fi tolerată!”|Foto: Emil Boc - Facebook

 

 


Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj a fost atacat, sâmbătă seara, cu bâte, topoare şi pietre în timp ce intervenea pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient din comuna Recea-Cristur, şoferul autospecialei fiind rănit grav. 

Trei tineri au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Poliția aa atras atenția asupra informațiilor false care circulă în mediul online, potrivit cărora așa-numitele „ambulanțe negre” ar răpi copii.


CITEȘTE ȘI:
Trei tineri, reținuți 24 de ore în urma agresiunii asupra echipajului de ambulanță din Cluj

„Cu toții am fost scârbiți, astăzi, când am văzut acest act de violență asupra unei ambulanțe, care a fost lovită cu pietre, geamuri sparte și un șofer rănit, ajuns în stare critică la spital. 
Cei care salvează viețile noastre, să fie atacați de către ignoranți, de oameni violenți, lipsiți de responsabilitate. 
Dincolo de actul de netolerat de violență, care trebuie condamnat și pedepsit ca atare – violența nu trebuie să existe în spațiul public sau privat, trebuie să reflectăm asupra unor probleme din societate”, a declarat Emil Boc. 

Atacul violent a fost condamnat în termeni duri atât de reprezentanții Ministerului Sănătății, cât și de cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Prefectura Cluj, de asemenea, a reacționat ferm la acest incident. 


Emil Boc, apel pentru educație digitală și control asupra conținutului din social media în urma atacului asupra echipajului de ambulanță din Cluj: „Violența nu poate fi tolerată!”

Primarul Clujului Emil Boc a semnalat necesitatea soluționării problemelor din societate prin intermediul unui accent crescut pe educație, cu precădere componenta de educație digitală, dar și necesitatea controlului conținutului din social media. 

Controlul algoritmilor de inteligență artificală din rețelele sociale și controlul conținutului trebuie să intre sub atenția legiuitorului național și european. Spațiul virtual trebuie ferit de asemenea pericole”, a explicat Emil Boc. 


După cum arată edilul Clujului, educația permite dezvoltarea gândirii critice, capacitatea de a distinge dintre o informație falsă și realitate, contribuind la susținerea unei societăți democratice, capabile să respingă ideile populiste și extremiste: 

CITEȘTE ȘI: 
Ministerul Sănătății condamnă ferm agresiunea asupra unui echipaj de ambulanță din Cluj: „Atacul revoltător, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media”.

„Este vorba despre ignoranță și lipsă de educație. Adică nu reușești să distingi între o știre falsă, manipulatoare în relațiile din social media și realitatea factuală, pentru că nu ai gândirea critică și acea capacitate educațională minimală să distingi între fals și realitate. 


Mai mult ca niciodată trebuie să susținem educație prin orce mijloace posibile. Educația reprezintă un instrument în lupta cu dezinformare, extremismul și populismul și pentru o societate democratică. 

Educația cu privire la rețelele sociale. Este nevoie să educăm copiii și publicul larg cu privire la ce există în social media: nu tot ce vedem acolo este adevărat și trebuie urmat. Trebuie să învățăm cum să controlăm o informație sau o știre pe care o vedem în relațiile sociale. Pentru asta e nevoie de analiză critică, discernământ și capacitatea de a face diferența dintre realitate și ficțiune. Educația digitală devine o necessitate imperioasă atât pentru adulți, cât și pentru copii în școală, pentru a putea trăi în continuare într-o societate fără violență.

Trebuie cu adevărat reglementat conținutul de pe rețelele sociale: nu cred că interzicerea este soluția, dar necesitatea de a controla conținutul informațiilor din rețelele sociale – controlul informațiilor care apar acolo, pentru a evita incitările la violență sau tot felul de fantezii, devine evidentă. Este responsabilitatea proprietarilor platformelor digitale, care nu trebuie să obțină doar bani din engagement, asta nu se poate realiza cu orice preț, promovând incitări la violență, la ură, discriminare etc. 

De aceea controlul algoritmilor de inteligență artificală din rețelele sociale și controlul conținutului trebuie să intre sub atenția legiuitorului national și european. Spațiul virtual trebuie ferit de asemenea pericole. Cred că asemenea măsuri nu mai pot fi amânate și trebuie urgent implementate”, a transmis primarul Clujului, Emil Boc, în mesajul său. 

Edilul și-a exprimat aprecierea pentru toți cei care s-au poziționat ferm în cazul incidentului violent care a dus la rănirea unui membru al echipajului de ambulanță. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ministerul Sănătății condamnă ferm agresiunea asupra unui echipaj de ambulanță din Cluj: „Atacul revoltător, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media”.

Trei tineri, reținuți 24 de ore în urma agresiunii asupra echipajului de ambulanță din Cluj

Premieră în Europa: Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani

Ultimele Stiri
abonare newsletter