Actualitate

Turda în doliu. DJ Lalla, tânăra găsită moartă pe o plajă din Constanța, a fost condusă pe ultimul drum

DJ Lalla, tânăra de 34 de ani care a fost găsită moartă pe o plajă din Mamaia, a fost condusă pe ultimul drum, duminică.

Înmormântarea lui DJ Lalla/ Foto: antena3.ro Înmormântarea lui DJ Lalla/ Foto: antena3.ro

 

 


Mai mulți colegi de breaslă și familia au condus-o pe ultimul drum pe tânăra artistă, DJ Lalla, care a fost găsită înecată pe malul mării, pe o plajă din Mamaia.

 


Potrivit cancan.ro, între orele 14:00 și 14:30 a avut loc slujba de înmormântare a lui DJ Lalla. Colegii de breaslă n-au putut să o lase și au venit, istoviți de oboseală, să o vadă pentru ultima dată. Mulți dintre ei au avut evenimente sâmbătă seara și n-au apucat să doarmă. Au condus ore în șir pentru a ajunge la Turda.

CITEȘTE ȘI:
Obiecte care îi aparțineau lui Dj Lalla, găsite de un om pe plajă. Polițiștii continuă cercetările

Nu doar ei vin de la depărtare, ci și sora geamănă a artistei. Tocmai din Marea Britanie a sosit, cu inima frântă, să-și ia „adio” de la cea pe care o știa de dinainte de a veni pe lume.


DJ Lalla, găsită moartă pe o plajă din Mamaia

Tânăra a fost găsită fără viaţă, joi, pe plaja din Mamaia Nord, de câţiva turişti care se plimbau.

Ea a fost identificată ca fiind Laura Roşca, de 34 de ani, din Turda, județul Cluj. Tânăra este cunoscută în lumea muzicii drept DJ Lalla şi avea o emisiune la un post de radio din Bucureşti.


CITEȘTE ȘI:
Medicii legişti au stabilit cauza morţii tinerei DJ din Turda care a fost găsită în Mamaia.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în jurul orei 10:20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă.

De ce se afla tânăra în Mamaia?

DJ Lalla ar fi fost cazată în Mamaia la un bărbat pe care îl cunoscuse abia de o lună pe reţele sociale. Tânăra a apărut la uşa acestuia în urma cu două zile după ce s-ar fi certat cu iubitul ei şi i-a spus că vrea să stea la el. Ziua următoare, i-a spus acestuia că merge pe plajă deoarece vrea să vadă răsăritul, iar de atunci acesta nu a mai auzit nimic din partea ei şi nu a lăsat niciun bilet de adio.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

DJ-iță din Turda cu zeci de mii de followeri, găsită moartă pe o plajă din Mamaia. Fanii tinerei, mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare

Tânăra judecătoare din Cluj găsită moartă în casă ar fi făcut supradoză de antidepresive cu somnifere

abonare newsletter