Sport
S-au pus în vânzare bilete pentru derby-ul Clujului! Cum vor vedea meciul fanii lui „U”?
Luni, 26 octombrie, s-au pus în vânzare bilete pentru derby-ul dintre CFR și Universitatea, programat miercuri, de la ora 21:30, în Cupa României.
S-au pus în vânzare bilete pentru derby-ul dintre CFR și Universitatea / Foto: Sergiu CRĂCIUN, monitorulcj.ro
Cu trei zile înaintea meciului, clubul CFR Cluj a pus în vânzare bilete pentru al doilea #DerbyDeCluj din acest sezon. Primul, disputat în urmă cu trei săptămâni, s-a încheiat cu victoria alb-negrilor, scor 1-3.
Ca măsură de securitate, vișiniii au anunțat că vor comercializa bilete doar celor care dețin un card de fidelitate emis de către CFR la începutul sezonului.
„Biletele se pot cumpăra doar de la casele de bilete, EXCLUSIV în baza cardurilor de suporter CLUB 1907. Vă rugăm, pe această cale, să prezentați fizic la casele de bilete din Gruia, și nu sub formă de fotografie, cardurile voastre de suporter pentru a putea achiziționa tichete la derby.
Întrucât autoritățile au încadrat acest meci ca fiind unul cu grad ridicat de risc, toate biletele emise vor fi nominale. Astfel, în momentul achiziției, sunteți rugați să menționați numele, prenumele și CNP-ul.
În baza cardului CLUB 1907, fiecare suporter poate cumpăra MAXIM 4 bilete, pentru fiecare tichet fiind necesare informațiile de identificare ale fiecărui spectator (nume, prenume, CNP)”, a transmis clubul CFR Cluj.
Prețurile biletelor în care fanii CFR-ului pot vedea meciul încep de la 40 de lei și pot ajunge până la 330, în funcție de sectorul ales.
Cum vor vedea meciul fanii lui „U” Cluj?
În același timp, la casele de bilete de la Cluj Arena, și fanii Universității își pot putea cumpăra bilete. Fanii oaspeților vor beneficia și acum, la fel ca la meciul precedent, de trei sectoare, care vor fi deschise treptat, în ordine: 28, 24 și 25.
„Biletele pot fi achiziționate începând de astăzi, de la ora 14:00, de la casa de bilete de la Cluj Arena și de la standul din Iulius Mall. Casa de bilete va fi deschisă până la ora 20:00, iar standul din Iulius Mall până la ora 22:00.
Astăzi, abonații beneficiază de prioritate la achiziționarea biletelor. Fiecare abonat poate cumpăra patru bilete pe baza abonamentului, prezentat fie în format fizic, fie electronic. De asemenea, se pot achiziționa câte patru bilete și pe baza abonamentelor altor persoane, fără ca acestea să fie prezente la punctele de vânzare.
Prețul unui bilet este de 40 de lei, iar plata se poate face atât cash, cât și cu cardul. Dacă vor mai rămâne bilete disponibile după ziua de luni, acestea vor fi puse în vânzare marți, la casa de bilete de la Cluj Arena (15:00–20:00) și la standul din Iulius Mall (10:00–22:00)”, a transmis clubul Universitatea Cluj.
CITEȘTE ȘI:
