Constantin Rotaru (Partidul Alternativa Socialistă) şi Szilagyi Zsolt (Partidul Popular Maghiar din Transilvania) sunt alţi doi candidaţi mai puţin cunoscuţi publicului, însă cu averi considerabile.
Un procuror de la DIICOT Tulcea a fost reţinut, miercuri, de DNA, care îl acuză că nu a pus sechestru pe mai multe animale, într-un dosar pe care îl avea în lucru, iar în schimb a primit mită o oaie.
Poliţiştii maramureşeni de investigaţii criminale au pus în executare ieri, 21 octombrie, trei mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Cluj.
Activitatea din camerele de gardă de la trei secţii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a fost oprită, după ce conducerea spitalului a considerat că internările din aceste secţii sunt foarte reduse spre inexistente, iar medicii nu prea aveau de lucru.
Pregătirile pentru votul de la alegerile prezidenţiale au început deja. Autorităţile centrale au distribuit de luni, 20 octombrie, materialele necesare în zece judeţe din România.
Meciul de astăzi în fața jucătoarei românce, pierdut cu scorul de 0-2 (0-6, 2-6) a lăsat-o fără cuvinte pe cea mai bună jucătoare de tenis din lume, Serena Williams. Aceasta a recunoscut că nu a mai văzut un așa meci bine făcut de Halep și a promis că se va antrena serios pentru următorul meci împotriva româncei.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, cererea lui Gheorghe Funar de emitere a unei decizii prin care cei 14 candidaţi la Preşedinţie să fie obligaţi să dea o declaraţie pe proprie răspundere în care să arate dacă au fost sau nu ofiţeri sub acoperire.