Ingredientul care face minuni și pe care oricine îl are în bucătărie potrivit pentru tratamente de piele. Care este acesta?
Mai mulți elevi și cadre didactice au fost depistați cu coronavirus în școlile din Cluj.
Un specialist în sănătate publică al Universitățiii Babeș-Bolyai Cluj afirmă că este posibil ca după alegerile locale, țara să intre într-un lockdown parțial.
În ultimele 24 de ore, 35 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost depistate în județul Cluj.
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de cazuri de persoane infectate cu COVID – 19.
Șeful DSU, Raed Arafat, a făcut apel la părinții și bunicii elevilor, să păstreze măsurile de protecție și când așteaptă la porțile școlilor.
Un tânăr care conducea fără permis a ajuns într-un lan de porumb.
Pentru Gemeni se anunţă o zi aglomerată, Racii se simt copleşiți de responsabilităţi, iar Fecioarele se bucură încă de vacanţă.
CURS, Avangarde şi Fundaţia BCS au fost acreditate să facă sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile locale din 27 septembrie.
Medicii recomandă consumul moderat de must pentru menţinerea sănătății vaselor de sânge.