Marți, 12 aprilie, a avut loc ceremonia de premiere a cuplurilor clujene care sărbătoresc 50 ani de căsătorie. Emil Boc a premiat fiecare cuplu cu 1.000 de lei.
Salariul mediu net în Cluj a ajuns cu 19,6% mai mare decât media națională, în luna februarie. Județul s-a clasat pe locul doi în România la cea mai mare creștere, după București.
Preşedintele Vladimir Putin a estimat marţi, 12 aprilie, că negocierile de pace cu Ucraina au ajuns într-un punct mort, transmiţând astfel un semnal că războiul pe care l-a declanşat în urmă cu aproape două luni ar putea fi de durată.
Marcel Boloş ar urma să rămână la Ministerul Proiectelor Europene, unde este interimar, iar deputatul Sabin Sărmaș ar fi favorit pentru funcția de ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
O ursoaică care își făcuse bârlogul între curţile oamenilor, în Izvorul Mureşului din Harghita, a fost împușcată de către paznicul de vânătoare. Aceasta ar fi devenit agresivă cu membrii echipei de intervenţie veniţi să o alunge.
O expoziție fotografică intitulată EverRestless ce are loc în Cluj-Napoca spune povestea sportivului Vlad Pop, care a alergat la cel mai dur ultramaraton din lume, pentru a ajuta sute de copii cu cancer.
Deputatul PSD de Cluj, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, a cerut actualizarea proiectelor de raport ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) pentru că acestea omit problema crizei refugiaților din Ucraina determinate de războiul declanșat de Rusia.