Sport

„Studenții” pleacă de la Mediaș cu remiză. „U” Cluj - FC Hermannstadt 0-0

„U” Cluj a întâlnit, marți seara, 12 aprilie, în deplasare pe FC Hermannstadt, în meciul care încheia etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2.

„Studenții” pleacă de la Mediaș cu remiză. U Cluj - FC Hermannstadt 0-0/ Sursă foto: FC Universitatea Cluj - Facebook „Studenții” pleacă de la Mediaș cu remiză. U Cluj - FC Hermannstadt 0-0/ Sursă foto: FC Universitatea Cluj - Facebook

 

FC Universitatea Cluj nu a reușit să se impună în deplasare contra celor de la FC Hermannstadt Sibiu, iar formația clujeană ratează ocazia de a urca pe loc de promovare directă în Liga I în urma egalului, scor 0-0.


 

Un punct despărțea cele două echipe. 


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0, FC Hermannstadt păstrându-și avantajul de un punct față de „U” Cluj în lupta pentru locul 2.

Antrenorul „studenților”, Erik Lincar, mizează pe rezultate pozitive în următoarele meciuri de pe teren propriu.


„În aceste patru etape, sunt mulțumit că am jucat trei meciuri în deplasare și n-am pierdut. Astăzi cred că am făcut un joc de posesie mai bun decât în meciul cu Steaua, dar nu prea ne-am creat ocazii. Sunt adeptul rezultatelor și al punctelor obținute.

Am fost nervoși, pierdeam repede mingi, n-am înțeles de unde atâta nervozitate. Contează mult sprijinul fanilor, mai ales că urmează trei meciuri acasă. Sper să vină în număr cât mai mare la stadion, împreună cred că vom promova”, a spus Erik Lincar pentru digisport.ro


Marius Măldărășanu, antrenorul echipei Hermannstadt a declarat pentru sursa citată că din punctul său de vedere, echipa sa merita mult mai mult.

„Ne-am apărat locul în clasament. Din punctul de vedere al atitudinii, n-am ce să le reproșez jucătorilor. Nu i-am lăsat să joace pe cei de la 'U' Cluj, pentru că au jucători de calitate. Am avut ocazii mai multe decât ei, cred că meritam mai mult. Ei au avut o bară întâmplătoare.

Mergem să câștigăm meciul cu Steaua, pentru că va fi destul de greu dacă vom pierde puncte. Sunt un pic dezamăgit de faptul că n-a intrat mingea în poartă astăzi, dar mergem înainte”, a spus Marius Măldărășanu.

Clasament play-off Liga 2

1. Petrolul Ploiești (2-2 golaveraj) 54 puncte

2. FC Hermannstadt (4-1) 49 puncte

3. Universitatea Cluj (3-2) 48 puncte

4. CSA Steaua București (4-4) 42 puncte

5. Concordia Chiajna (4-5) 40 puncte

6. Unirea Slobozia (2-5) 35 puncte

 

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc a anunțat cum se împart banii pentru sport la Cluj: „U” primește 800.000 de euro de la municipalitate

abonare newsletter