Hotelul Cristian din Piața Mihai Viteazu a fost vândut la o licitație cu 300.000 de euro. Clădirea, construită ilegal, a fost subiectul unor dezbateri publice în ultimii ani, clujenii cerând de mai multe ori administrației locale demolarea ei.
În perioada 4-11 aprilie, au fost depistate 2.149 de cazuri de gripă clinică în România. Numărul este de 14 ori mai mare decât aceeași perioadă a anului 2021.
Profesorii semnalează că au elevi care înregistrează „pierderi de învăţare”, conform unui studiu despre educaţia şi viaţa copiilor vulnerabili în pandemie, realizat de Fundaţia World Vision România, în primele luni ale acestui an.
Un caz revoltător vine tocmai din Tălmăcel, județul Sibiu, unde un câine a fost împușcat în plină zi. Incidentul s-a petrecut în apropierea unei școli.
Proiectul de lege prin care se vrea modificarea legislaţiei privind sistemul de pensii publice prin extinderea listei localităţilor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizaţi a primit propunere de adoptare şi va merge la votul decisiv al deputaţiilor care sunt for decizional.
Twenty One Pilots, Gorillaz, Deftones, Disclosure, Peggy Gou, Moderat, Caribou, Editors, Aurora, Sven Väth, Mogwai și mulți alții sunt așteptați la Castel între 13-17 iulie 2022. Oficial s-a lansat playlistul EC pentru ediția cu numărul 8.