Actualitate

Premieră la Cluj: Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit de ÎPS Andrei! Dionisie Kenan Wang va sluji la Biserica „Schimbarea la Față”.

Premieră în istoria Bisericii Ortodoxe Române: Dionisie Kenan Wang, teolog chinez format academic în România, a fost hirotonit duminică de ÎPS Andrei. Părintele Dionisie va sluji ca preot la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca în cadrul unei misiuni dedicate comunităților de imigranți.

Premieră la Cluj: Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit de ÎPS Andrei! Dionisie Kenan Wang va sluji la Biserica „Schimbarea la Față”.|Foto: Dragoș Stroian - Mitropolia Clujului Premieră la Cluj: Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit de ÎPS Andrei! Dionisie Kenan Wang va sluji la Biserica „Schimbarea la Față”.|Foto: Dragoș Stroian - Mitropolia Clujului

 

 


Pentru prima dată în istoria Bisericii Ortodoxe Române (BOR) un chinez a fost hirotonit preot. 

CITEȘTE ȘI: 
Absolventă la UBB Cluj la 90 de ani. Este cea mai vârstnică studentă din România.

Premieră la Cluj: Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit de ÎPS Andrei|Foto: Dragoș Stroian - Mitropolia Clujului

Dionisie Kenan Wang, istoric și teolog format academic în România, a fost hirotonit, duminică, de ÎPS Andrei la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.


Premieră la Cluj: Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit de ÎPS Andrei! Dionisie Kenan Wang va sluji la Biserica „Schimbarea la Față”.

Duminică, 8 noiembrie, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca a găzduit un eveniment fără precedent: în timpul Sfintei Liturghii, teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot. E prima dată când un chinez primește preoția ortodoxă în România, semnalează fostul purtător de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. 

CITEȘTE ȘI: 
Zeci de burse pentru elevi și studenți, oferite de Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” pentru anul școlar și universitar 2026 – 2027

Părintele Dionisie va sluji la Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” de pe Bulevardul Eroilor din municipiul Cluj-Napoca, atât în limba română cât și în limba engleză.


Trei continente, o singură credință

Dionisie Kenan Wang s-a născut în China, a crescut în Brazilia și s-a format academic în România. A studiat istoria și teologia ortodoxă la Universitatea din București, unde a făcut și un doctorat în istorie.

Dionisie Kenan Wang va sluji ca preot la Biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în cadrul unei misiuni dedicate comunităților de imigranți|Foto: Dragoș Stroian - Mitropolia Clujului

Kenan Wang, crescut într-o familie de intelectuali, a studiat budismul, islamul, protestantismul și catolicismul înainte de a ajunge la ortodoxie. 


„Născut în China, crescut în Brazilia, format academic în România – prin studii universitare de istorie și de teologie ortodoxă la Universitatea din București –, Dionisie Kenan Wang nu a ajuns la Ortodoxie din inerția unei credințe moștenite. A ajuns la ea pe calea libertății, a căutării și a cercetării, inclusiv de sine – o cale îndelungată și exigentă, deopotrivă intelectuală și spirituală”, semnalează Vasile Bănescu într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook. 

Alegerea numelui Dionisie

Numele Dionisie, ales de purtătorul său la botez, trimite la Dionisie Areopagitul, un intelectual atenian convertit în urma predicii Apostolului Pavel, moment evocat în cartea Faptele Apostolilor. 


Părintele Dionisie va sluji ca preot în cadrul unei misiuni dedicate comunităților de imigranți la biserica „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în proces de reabilitare: Lucrări de restaurare și amenajare peisagistică a zonei. Edificiul va fi inclus în circuitul turistic.

Clujul, a doua casă pentru zeci de mii de cetățeni străini din Nepal, Sri Lanka sau Franța: Cei mai mulți vin pentru muncă și studii

Absolventă la UBB Cluj la 90 de ani. Este cea mai vârstnică studentă din România.

Ultimele Stiri
abonare newsletter