Walter Robinson, șeful echipei de jurnaliști care a dezvăluit abuzurile sexuale ale preoților catolici în SUA, a adus un elogiu pentru presa română, la Gala Premiilor Superscrieri.
În Zorilor lipsesc cu desăvârșire benzile dedicate transportului în comun. Viceprimarul Dan Tarcea a spus când va fi posibil să apară și în acest cartier.
Guvernul de stânga al Spaniei a prezentat marţi un proiect de lege care prevede acordarea unui „concediu menstrual” femeilor care suferă de menstruaţii dureroase, proiectul fiind o premieră în Europa, informează AFP.
După atacul neinspirat lansat aparent aasupra echipei de fotbal Universitatea Cluj, la o zi după e rivala CFR câștiga cel de-al 5-lea titlu consecutiv din istorie, președintele Consiliului Județean Cluj aduce lămuriri suplimentare. Tot în detrimentul Universității!
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apreciat marţi că pentru unele ţări europene este imposibil să renunţe rapid la petrolul rusesc, conform propunerii Uniunii Europene.
Piața Mărăști, „cufundată” în secolul trecut, se schimbă radical și devine spațiu prietenos cu pietonii și bicicliștii. Primăria taie din suprafețele alocate mașinilor și le redă pietonilor.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu, dat în urmărire după ce a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru corupţie, ar fi fost prins în Atena, Grecia, au precizat pentru Agerpres surse judiciare.
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a fost surprinsă într-o fotografie zburând cu un avion al companiei Wizz Air spre Bruxelles. Maia Sandu va susține un discurs în plenul Parlamentului European.