Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România, în primele zece luni ale anului, a ajuns la 105.817 unităţi, în creştere cu 8,19% faţă de acelaşi interval din 2021.
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a crescut uşor, la 5,2%, în luna septembrie a acestui an, de la 5,1% în august. Șomajul în rândul tinerilor se află la un nivel semnificativ, 22,8%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
Centura de Nord a Floreștiului și strada Donath au intrat, din nou, în atenția primarului Emil Boc, după ce un consilier local a atras atenția că primăria deține un teren în zonă și i-a cerut primarului să lărgească strada Donath. Reamintim că în luna iulie, Emil Boc spunea despre această zonă că e o „crimă pentru Grigorescu”.
„U” și CFR au fost amendate în urma incidentelor de la meciul direct din etapa a 15-a a Superligii. Căpitanul echipei „U” Cluj a fost suspendat și amendat în urma meciului cu FCSB.
Luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea pot anunţa începutul iernii.
O calificare în primăvara europeană a CFR-ului ar reprezenta un nou miracol făcut de formaţia sa în contextul problemelor din fotbalul românesc, consideră Dan Petrescu.
Judecătoarea Andrea Chiș, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), și-a anunțat demisia din magistratură. Pensionarea ar putea fi efectivă din ianuarie 2023.
Un economist câștigă în România, în medie, între 750 şi 1.200 de euro net pe lună. Cluj se află în topul județelor cu cele mai multe locuri de muncă disponibile.