Potrivit surselor G4Media, premierul Ungariei, Viktor Orban, ar urma să ajungă în România, în 17 decembrie, pentru a semna la Cotroceni, în prezența președintelui Klaus Iohannis, contractul privind „rețeaua electrică Azerbaidjean – România – Ungaria via Georgia”.
Un cămin pentru îngrijirea persoanelor vârstnice va fi amenajat de Primăria Cluj-Napoca pe locul fostei școli de pe Calea Baciului. Contractul are o valoare de peste 29 de milioane de lei, banii provenind din bugetul local.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, mai multe avertizări de cod galben privind intensificări ale vântului, în special în zona montană şi zona depresionară, sau de ceaţă în mai multe judeţe ale ţării.
Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 10,44% în primele zece luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 58.276 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
David Popovici a fost invitat la conferinţa de presă din deschiderea Campionatului Mondial de Nataţie în bazin scurt, care adună la start peste 1000 de sportivi din 180 de ţări. Sportivul român a spus că nu prea îi plac competiţiile în bazin scurt, el preferându-le pe cele în bazin lung.