Conducătorii auto fără permis sau sub influența substanțelor psihoactive continuă să reprezinte un risc privind siguranța pe drumurile din județul Cluj.
Un accident teribil a avut loc în Telciu, județul Bistrița-Năsăud, între o mașină și un autocar. Trei persoane au murit, iar printre aceștia erau doi studenți care se întorceau la Cluj-Napoca pentru facultate.
Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente contestă măsura propusă de Ministerul Sănătăţii privind suspendarea temporară a distribuţiei în afara teritoriului României, pe o perioadă de 6 luni, a unor medicamente antibiotice şi antitermice cu administrare orală.
Tânărul Mihai Adam, care a obținut locul I la Concursul național școlar de șah „Elisabeta Polihroniade”, va reprezenta România la Campionatul mondial școlar de șah, din Rhodos (Grecia).
Meteorologii au emis o atenționare meteo de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului valabilă pentru toată țara. Vezi cum va fi vremea în Cluj.
Campioana României din ultimele 5 sezoane, CFR Cluj, ar fi primit o ofertă pe adresa clubului de la două echipe din Germania, respectiv Olanda, pentru Claudiu Petrila.