Actualitate

Un elev clujean va reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah, din Grecia

Tânărul Mihai Adam, care a obținut locul I la Concursul național școlar de șah „Elisabeta Polihroniade”, va reprezenta România la Campionatul mondial școlar de șah, din Rhodos (Grecia).

Un elev clujean va reprezenta România la Campionatul Mondial Școlar de Șah/ captură foto: elisabetapolihroniade.ro Un elev clujean va reprezenta România la Campionatul Mondial Școlar de Șah/ captură foto: elisabetapolihroniade.ro

 

 


Clujeanul Mihai Adam-Alexandru a câștigat locul I la categoria „Șah Clasic, 7 ani” în cadrul Concursului Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade”, care s-a desfășurat în perioada 4-8 Ianuarie 2023, la Căciulata, Vâlcea, pe mai multe categorii de vârstă (U7 – U17).

 


Adam, în vârstă de 6 ani, elev în clasa pregătitoare la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, a participat la categoria U7 (copii până la 7 ani, inclusiv) și a câștigat locul 1 detașat.

Mihai Adam Alexandru va reprezenta România la Campionatul Mondial școlar de Șah, după ce a obținut locul I la concursul național școlar de șah din ianuarie 2023/ captură foto Mihai Adam

Acesta a dominat categoric competiția, și a rămas neînvins după primele 6 runde, când de altfel nimeni nu îi mai putea revendica titlul, Adam având 6 puncte din 6 iar primul urmăritor avea doar 4. 


Mihai Adam Alexandru va reprezenta România la Campionatul Mondial școlar de Șah, după ce a obținut locul I la concursul național școlar de șah din ianuarie 2023/ captură foto Mihai Adam

Ultima rundă s-a încheiat cu o remiză pentru Adam, așadar încheind concursul cu 6.5 puncte din 7 posibile.   

În competiție, la categoria U7, au participat 16 copii din toată țara.


Prin câștigarea acestui concurs, Adam și-a obținut dreptul de a reprezenta România la Campionatul Mondial Școlar de Șah, care va avea loc în insula Rhodos (Grecia), în perioada 13-23 Aprilie 2023. 

Mihai Adam Alexandru va reprezenta România la Campionatul Mondial școlar de Șah, după ce a obținut locul I la concursul național școlar de șah din ianuarie 2023/ captură foto Mihai Adam

Merită menționat că la cei doar 6 ani ai lui, acest titlu național reprezintă a doua distincție națională obținută de Adam individual, la care se adaugă un rezultat în echipă. 


În perioada 26-30 Octombrie 2022, la Campionatul Național de Șah pentru echipe mixte „Elisabeta Polihroniade”, la categoria U8 (copii pana la 8 ani), clujeanul Mihai Adam-Akexandru a participat ca jucător împrumutat în echipa din Baia-Mare, unde a adus echipei medalia de bronz, el singur reușind 6 victorii din 7 posibile, obținând în același timp și medalia de aur pe masa 3 (fiecare echipa are 4 jucători, și fiecare jucător reprezintă o masă - Adam fiind cel mai mic dintre băieți, a jucat la masa 3). În total au participat 22 de echipe la această categorie.

De altfel, în decursul celor 2 ani de când joacă șah (de la 4 ani și jumătate), Adam a obținut mai multe distincții (peste 20 de trofee), de la competiții locale, până la competiții județene, sau cu participare internațională, de cele mai multe ori fiind vorba de competiții destinate copiilor cu vârstă mai mare.

Campionatul Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade” pentru elevii și elevele din învăţământul primar, gimnazial și liceal  a luat naștere la inițiativa marii maestre internaționale Elisabeta Polihroniade. Această competiţie reprezintă un eveniment educațional în care elevii învăță să își îmbunătățească abilitățile de gândire, concentrare, angajament și insuflă tinerilor jucători sentimentul de încredere şi valoare de sine.

CITEȘTE ȘI:

Un clujean aleargă la cel mai dur ultramaraton din lume, la -50 de grade, pentru 200 de copii cu cancer: „Sunt copii care nu încetează să lupte” VIDEO

Judoka paralimpic Alexandru Bologa, desemnat cel mai bun sportiv al anului de către CSU Cluj

abonare newsletter