Aproximativ 25.000 de canadieni au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele după ce aproximativ 100 de incendii forestiere au cuprins provincia Alberta din Canada.
Peste 170.000 de persoane au beneficiat de îndemnizații pentru creșterea copilului, în luna martie. Cluj se află pe locul doi pe țară la cei mai mulți beneficiari.
Organele unei paciente aflată în moarte cerebrală au salvat viețile a trei români, dintre care doi aflați la Cluj. Rinichii au fost prelevați de medici clujeni.
„U” Cluj și FC Botoșani au remizat în etapa 7 din play-out-ul Ligii 1, scor 0-0. Sabău s-a declarat mulțumit de rezultatul obținut și le-a reproșat jucătorilor evoluțiile din partea secundă.
44 de cupluri și-au unit destinele în ultimele trei zile la foișorul din Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din municipiul Cluj-Napoca. Începând din data de 4 mai cuplurile pot să-și programeze starea civilă la foișor.
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj a prefațat duelul contra oltenilor, din etapa a 7-a a play-off-ului Superligii. „Bursucul” consideră că nu este o tragedie dacă formația din Gruia nu va lua titlul.
Un grup de 60 de tineri, lideri ai unor organizații de tineret din Ucraina, inclusiv din orașe precum Mariupol, Dnipro, Kiev, care au fost ocupate și bombardate s-au aflat la Cluj-Napoca.
Patru tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani sunt acuzaţi că în noaptea de vineri spre sâmbătă au agresat fizic mai mulţi tineri, în municipiului Bistriţa, pe care i-au şi ameninţat cu un pistol cu bile.
Polițiștii depistează tot mai des șoferi iresponsabili care circulă pe drumurile din județul Cluj beți sau fără permis. Un bărbat a produs un accident când era foarte beat.