Festivalul UNTOLD, clasat în Top 3 cele mai mari festivaluri de muzică din lume, deschide înscrierile pentru programul de voluntariat dedicat ediției aniversare din 2025.
Clujul a sărbătorit astăzi Ziua Copilului într-un mod inedit și plin de energie: cu râsete, culoare și mii de rățuște galbene care au „alergat” pe Someș în cadrul celebrei Curse de Rățuște.
Strada Potaissa din municipiul Cluj-Napoca se transformă și în 2025 în cea mai frumoasă stradă din România, pentru al 9-lea an la rând. Organizatorii au pregătit foarte multe surprize și evenimente în premieră.
Pentru prima dată în istoria UNTOLD, eveniment care ocupă locul 3 la nivel mondial, festivalul își deschide porțile și pentru cei mai mici iubitori de magie, muzică și culoare.
Clujul a trăit din nou la intensitate maximă în cadrul celei de-a 13-a ediții a Zilelor Clujului, un festival care a transformat orașul într-o scenă vie a bucuriei, artei și apartenenței.
Patru zile pline de emoție, care vor face Clujul să vibreze și vor aduce împreună mii de oameni care vor scrie noi povești și își vor crea noi amintiri. Încep Zilele Clujului, un eveniment cât un festival, iar Iulius Mall este partener oficial. Sâmbătă și duminică, Iulius Parc va găzdui mai multe evenimente pentru întreaga familie, de la momente pline de emoție pentru cei mici, până la petreceri pline de magie.