Timp Liber

Cinci „comori” turistice, la doi pași de Cluj. Ce obiective inedite poți vizita în weekend?

Dacă îți dorești să scapi pentru un weekend de agitația Clujului, dar totuși nu vrei să pleci prea departe, am găsit câteva locuri perfecte pentru tine.

Cetatea Bologa. foto: Raymond FÜSTÖS/Monitorul de Cluj Cetatea Bologa. foto: Raymond FÜSTÖS/Monitorul de Cluj

 

 


Vara se apropie cu pași grăbiți spre noi, iar zilele pline de soare și căldură vor fi din ce în ce mai dese. Fiecare dintre noi mai are nevoie de câte un moment de relaxare, iar o plimbare cu barca pe lac sau un picnic în mijlocul naturii, alături de familie sau de prieteni, sunt cele mai potrivite alegeri. 

 


Pe lângă peisajele de neuitat oferite de natură, legendele, tradițiile și poveștile fascinante ale oamenilor simpli de la sat te așteaptă să le descoperi. 

Barajul Valea Drăganului 

Barajul Valea Drăganului, Floroiu se află în zona Valea Drăganului, la aproximativ 70 de kilometri de Cluj-Napoca. Accesul se poate face de pe DN1 Cluj-Oradea, pe la halta Valea Drăganului.


Barajul adună apele Râului Drăgan și Sebeșul, iar în adâncurile lui se află zidurile cabanei de la Pârâul Crucii. Legenda spune că acesta a fost locul de refugiu al multor români după Dictatul de la Viena din 1940. Barajul din beton, în arc, a fost terminat în 1987, are o înălțime de 120 m, iar lungimea coronamentului este de 424 de metri, fiind al doilea ca mărime din țară.

De asemenea, locul oferă peisaje aparte, care vă taie respirația. Iar pentru un plus de relaxare, aveți posibilitatea de a sta la picnic, sau chiar să faceți o plimbare cu barca sau caiacul. 


Foto: Facebook - Comuna Poieni, jud.Cluj

Cascada „Vălul Miresei” din Răchițele

La aproximativ 80 de kilometri de Cluj-Napoca se află una dintre cele mai cunoscute și impresionante cascade din România. Aceasta se află pe Valea Stancului, în arealul localității Răchițele din comuna Mărgău, județul Cluj. La o altitudine de aproximativ 1000 de metri, căderea de apă este de peste 30 de metri.

Legenda veche a locului spune că numele cascadei vine de la o mireasă care, cu mult timp în urmă, ar fi căzut de pe stâncile abrupte, iar voalul ei a rămas agățat pe stânci. Nuntașii adunați la fața locului ar fi început să plângă, astfel formându-se cascada. 


Un lucru interesant, dar mai puțin știut despre locuitorii din comuna Mărgău este faptul că, în urmă cu mulți ani, aceștia și-au inventat propriul lor grai. Era cunoscut drept limba gomoțască, pe care doar geamgii din zonă sau din împrejurimi puteau să o înțeleagă. Odată cu dispariția meseriei de geamgiu, s-a pierdut și limba, în prezent existând doar câteva familii care o mai știu vorbi.

Foto: Facebook - Salvamont Vladeasa Cluj

Cetatea Bologa

Un alt obiectiv turistic a cărei priveliște o să vă taie răsuflarea este Cetatea Bologa. Pentru a ajunge să vă bucurați de peisajul minunat pe care îl oferă, trebuie să urcați câteva sute de metri, dar o să merite din plin. Cetatea Bologa este situată la poalele masivului Vlădeasa, și a fost una dintre cele mai importante fortificații ale Transilvaniei medievale. Denumită înainte de 1300 Sebesvar, cetatea reprezintă unul dintre cele mai importante fortărețe din istoria Transilvaniei și a Țării Românești. Zidurile cetății au rezistat cu statornicie de-a lungul a peste 700 de ani, acestea putând fi admirate de trecători. 

Cetatea a fost reabilitată complet în anul 2021, iar acum se poate vizita într-o nouă prezentare. Este amenajată cu scări și balustrade metalice, platforme de acces, căi de acces în interior și bănci pentru odihnă în curtea cetății. 

Foto: Cetatea Bologa Facebook.com

Muzeul memorial Octavian Goga din Ciucea

La doar 5 kilometri de Valea Drăganului se află și Muzeul Memorial Octavian Goga de la Ciucea. 

Complexul muzeal cuprinde castelul, devenit muzeu memorial, Casa Ady Endre, unde a locuit poetul cu același nume, Casa Albă și construcția sa etnografică, Biserica de lemn din Gălâia, adusă de Veturia Goga din Sălaj, și Mausoleul Iubirii, ce adăpostește mormintele soților Goga.

 

Foto: ghidulmuzeelor.cimec.ro

Cheile Borzești

Cheile Borzești se află la 48 de kilometri de Cluj-Napoca si la 17 kilometri de Turda. Este un loc puțin cunoscut, dar care totuși oferă un peisaj unic, perfect pentru a vă bucura de o drumeție în liniștea și frumusețea naturii. 

Cheile Borzești reprezintă un colț de natură spectaculos, în mijlocul unei păduri de foioase din Munții Apuseni, ușor de parcurs, chiar și pentru copii. 

Sunt singurele chei din Munții Apuseni unde apa a sculptat în totalitate defileul și unde se găsesc mai multe cascade. Cea mai impresionantă porțiune din Cheile Borzești o reprezintă „Cascadele de Sus”, care se găsesc la 30 de minute de mers.

Foto: Cheile Borzesti Facebook.com

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Articol scris de Diana Scridonesi, studentă în anul I la Jurnalism, în cadrul FSPAC

CITEȘTE ȘI:

Circuitul castelelor. Cele mai frumoase locuri de vizitat, în apropiere de Cluj-Napoca. FOTO

TOP cinci locuri de vizitat în apropiere de Cluj-Napoca în weekend

abonare newsletter