Partidul S.O.S România, condus de Diana Șoșoacă, a anunțat inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan într-un demers prezentat drept „ferm, asumat și inevitabil”.
Partidele poartă negocieri pe ultima sută de metri în contextul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, programată pentru marți. Șase parlamentari ai Partidului UNIT, care au intrat în Parlament pe listele POT, anunță că nu vor susține demersul.
Moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul Parlamentului.
Președintele Nicușor Dan se consultă, joi, la Palatul Cotroceni, cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.
Partidele AUR, SOS și POT au votat împotriva proiectului de lege care permite doborârea dronelor rusești care intră în spațiul României, deși susțin că militează pentru suveranitatea națională în fața unor influențe externe.
Un număr 125 de parlamentari, din patru partide politice, au semnat pentru inițierea procedurii de suspendare a lui Klaus Iohannis.
Șapte partide se vor regăsi în noua legislatură a Parlamentului. Partidele suveraniste obțin peste 30%, însă o alianță extinsă PSD – PNL – USR – UDMR – minorități naționale ar putea asigura majoritatea parlamentară.