În România, peste 425.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani sunt în afara sistemului de educație. Alții merg la școală, dar învață în clase simultane, cu resurse puține și cu profesori tot mai puțini.
Anul trecut, în România au fost raportate peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor. Fetele sunt în număr mai mare decât băieții victime ale abuzului sexual.
Organizația Salvați Copiii România critică proiectul care permite liceelor să organizeze propriile concursuri de admitere și avertizează că noul sistem ar putea accentua inegalitățile dintre elevi.
Organizația Salvați Copiii solicită statelor membre ale Uniunii Europene să garanteze că noul Regulament privind returnarea migranților va respecta drepturile fundamentale ale copiilor și nu va conduce la detenția sau transferul acestora în afara UE.
România continuă să fie țara europeană cu cele mai multe cazuri de rujeolă, iar diferența față de celelalte state este uriașă. Din 32.265 de cazuri înregistrate la nivelul UE, 27.568 au fost raportate în România.
În contextul în care peste o treime dintre copiii de 12–14 ani au profiluri publice pe rețelele sociale, iar pericolele online sunt tot mai diversificate, educația digitală și gândirea critică devin instrumente necesare de protecție.