Procesul ministrului de Interne (PNL) Lucian Bode, în cazul tezei plagiate de doctorat, se va judeca la Cluj în luna martie. Instanța de judecată a fixat data ședinței în termen de o lună.
Camera Deputaţilor urmează să dea, miercuri, votul asupra moţiunii simple împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR şi care a fost dezbătută luni în plen.
Brazilianul Roger, unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Petrescu în prima parte a sezonului, nu mai face parte de pe lista jucătorilor eligibili în Liga 1. Situația nu a fost pe placul jucătorului, iar acesta a reclamat-o pe CFR Cluj la FIFA.
Comunitatea Declic a intentat marți primul proces de climă împotriva Guvernului și cere, printre altele, amendarea premierului Nicolae Ciucă și a miniștrilor Mediului și Energiei.
Judecătorul clujean Cristi Danileț anunță că a căștigat primul proces cu CSM, din cele trei deschise. În decembrie 2021, magistratul era aspru sancționat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin excludere, pentru două filmulețe postate pe rețelele de socializare.