Democrat-liberalii din PNL au primit, sâmbătă, în schimbul acceptării preşedinţiei unice la şefia partidului, opţiunea de a nominaliza premierul după alegerile parlamentare, în cazul câştigării acestui scrutin sau a realizării unei majorităţi care să le permită să propună o persoană pentru conducerea Executivului, au precizat pentru News.ro surse din cadrul şedinţei conducerii aripii ce provine din fostul PDL.
Circa 8,3 milioane de alegători sunt chemați să se pronunțe duminică în Ungaria, în cadrul unui referendum, cu privire la planul Uniunii Europene privind cotele obligatorii de solicitanți de azil, o consultare de la care premierul Viktor Orban așteaptă validarea politicii sale de respingere a acestui plan, transmite AFP.
Numele vicepremierului Vasile Dîncu a fost des vehiculat, în ultima perioadă, pentru funcția de viitor premier susţinut de PSD, după alegerile parlamentare. Ar putea da Clujul un nou prim-ministru şi mai ales s-ar putea reîntoarce tehnocratul Vasile Dîncu în politică? Sunt câteva dintre întrebările la care vicepremierul a răspuns într-un scurt interviu acordat Monitorului de Cluj.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu este niciun alt politician mai bun în România pentru funcţia de premier pentru că, după două mandate la Cotroceni, cunoaşte statul şi hibele lui.
Nu este exclusă desemnarea unui alt premier tehnocrat după alegeri, spune Laurențiu Ștefan, consilierul politic al șefului statului, la o conferință organizată de Reuters.
Un premier din Europa a primit o scrisoare anonimă în care este ameninţat cu moartea, în plic fiind şi un glonţ, dar a explicat că nu se teme, subliniind că acestea sunt efectele campaniei împotriva corupţiei şi infracţionalităţii organizate.