Sadhguru, unul dintre cei mai cunoscuți yoghini ai lumii, vine la UNTOLD. Acesta va urca, în premieră mondială pentru un festival de muzică, pe scena principală a festivalului de la Cluj, joi, 6 august.
3.640 participanți și 1,05 miliarde de pași la Walking Month 2026 pentru sprijinul copiilor din comunitățile rurale din județul Cluj. „Când salvezi un copil, salvezi o lume!”, spune primarul Emil Boc.
Prima ediție TILIA – Today’s Ideas and Leadership in Action (Summitul Orașelor din România), organizată de Fundația IULIUS, în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), pe 23 și 24 aprilie, la Palatul Culturii din Iași, a adunat 600 de participanți fizic și peste 300 online, într-un format care a conectat administrația locală și centrală, arhitecți, urbaniști, experți în finanțare internațională, mediul de business, academic și societatea civilă.
Sâmbătă, 31 ianuarie 2026, a avut loc la Râmnicu-Vâlcea, a XXVII-a ediție a Concursului național interdisciplinar „La Școală cu Ceas”, unde au participat peste 1100 de elevi din cadrul nivelului școlar gimnazial.
Ediția aniversară UNTOLD X a adus la Cluj-Napoca, timp de patru zile și patru nopți, peste 470.000 de fani și artiști de top aflați pentru prima dată pe scenele festivalului.
În perioada 14 – 18 octombrie 2024, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va fi gazda unuia dintre cele mai importante evenimente academice ale anului: reuniunea reprezentanților celor 9 universități partenere în alianța europeană European University of Technology /Universitatea Europeană de Tehnologie EUt+.