Datoria externă totală a României a continuat să crească în prima parte a anului și a ajuns la 231,5 miliarde euro la finalul lunii martie. Practic, datoria externă a urcat cu peste 3 miliarde euro în decurs de trei luni.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunță că după încheierea crizei guvernamentale, Banca Centrală va înainta autorităților un memorandum privind tezaurul României de la Moscova. Astfel, noua „strategie” trebuie să țintească dincolo de ciclurile electorale și calculele politice pentru recuperarea acestuia.
România trebuie să „strângă cureaua” pentru a evita o criză economică precum a fost cea din Grecia, potrivit lui Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR).
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu a spus că deficitul comercial trebuie corectat, în caz contrar, România riscă să piardă tot ce a câștigat în ultimele luni.
Aproximativ cinci milioane de români vir munci până la vârsta de 70 de ani din cauza pensionarilor speciali, a afirmat Eugen Rădulescu, consilierul guvenatorului BNR, Mugur Isărescu.
Cursul leu-euro ar putea depăși nivelul de 5,2 lei anul viitor. Creșterea inflației, majorarea salariului minim și impozitul minim pe cifra de afaceri pot activa dezechilibrele economice.
România nu are motive să majoreze TVA-ul de la începutul anului viitor, susține guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Care este situația cursului euro?