Sănătate

Cristian Ursu, omul care de 20 de ani salvează clujenii din ghearele morţii

Dr. Cristian Ursu, coordonatorul SMURD Cluj trăieşte intens şi altfel fiecare zi. Acest lucru se întâmplă de peste 20 de ani de când a ales să fie medic de urgenţă. A văzut mii de cazuri şi s-a călit odată cu trecerea timpului, dar cu toate acestea sunt situaţii care i-au rămas întipărite în suflet şi refuză să se mai şteargă de acolo. Au fost zile în care a avut cinci morţi şi a privit neputincios lucrurile, dar şi zile în care a salvat oameni a căror viaţă atârna de un fir foarte subţire, iar acum sunt sănătoşi, pe picioarele lor.


Sănătate

Horia Simu, managerul Ambulanței Cluj: „În medicina de urgență, ții minte fiecare caz”

Munca de teren este ca un magnet pentru un medic care lucrează în medicina de urgență. Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, Horia Simu se află în slujba medicinei de urgență de 20 de ani și face parte din prima generație de rezidenți în această specialitate. Diferențele dintre medicina de urgență din anii ’90 și cea de acum sunt enorme.




abonare newsletter
banners