Românii se mută la țară, dar aproape de marile oașe, din cauza pandemiei de Covid-19, dar și pentru că pot lucra de la distanță. În județul Cluj, 5.600 de oameni s-au mutat în mediul rural, la țară.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a fost în alertă toată noaptea după ce debitul apei a crescut neașteptat în zona barajului Someșul Rece I.
Cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai au făcut un studiu care arată că în locuințele eficiente energetic aerul este mai toxic. Izolarea caselor afectează calitatea aerului din casă.
Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat azi, 9 martie, că vor fi deschise noi centre de vaccinare în municipiile în care se înregistrează o rată de infectare peste 4,5 la mia de locuitori.
Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca, a vorbit joi dimineața, în cadrul unei intervenții la Radio, despre problema locuitorilor din Valea Fânațelor.
Mai mulți locuitori din cartierul clujean Gheorgheni să plângă că o gașcă de circa 10 tineri distrug coșurile de gunoi, mobilierul urban și chiar au dat foc unei toalete publice din Parcul Detunata. Poliția locală nu ia măsuri, se plâng locuitorii.