Actualitate

OPINIE Schizofrenia de partid și de stat

Schizofrenia de partid și de stat
Săptămâna trecută am trecut prin cea de-a patra criză politică majoră, la nici zece luni de guvernare a PSD (și a aliaților). Prima a fost când liderul partidului câștigător în alegeri (Liviu Dragnea), fără să spună cuiva (din partid), fără să întrebe pe cineva (dintre aliați), a făcut o propunere de premier inacceptabilă (Sevil Shhaideh), fiind refuzat, pe drept cuvânt, de președintele Klaus Iohannis (acum înțelegem și mai bine de ce). Am numi-o criza lui „am câștigat, facem ce vrem!”.


Actualitate

Secretarul general al Senatului, salariu brut de 19.055 lei, cu peste 2.000 lei mai mult decât Tăriceanu şi cu peste 1.500 lei mai mult ca preşedintele României

Secretarul general al Senatului, salariu brut de 19.055 lei, cu peste 2.000 lei mai mult decât Tăriceanu şi cu peste 1.500 lei mai mult ca preşedintele României
Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, care este înalt funcţionar public parlamentar, încasează, din septembrie, un salariu brut de 19.055 lei, mai mare cu 2.380 lei faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care are o indemnizaţie brută de 16.675 lei.



Politică

Macron în România- întâlniri cu Iohannis și Tudose

Macron în România- întâlniri cu Iohannis și Tudose
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care va efectua joi o vizită în România, se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis și premierul Mihai Tudose și va vizita Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti".




abonare newsletter
banners