Un italian, în vârstă de 50 de ani, care voia să obţină certificatul sanitar, a încercat joi să se vaccineze într-un braţ proteză de silicon. Bărbatul va răspunde în fața legii.
Varianta Omicron a apărut deja în cinci state europene. Marea Britanie impune din nou măștile, iar Israelul devine prima țară care interzice intrarea în ţară a tuturor străinilor, din cauza răspândirii tot mai accelerate a variantei originare din Africa de Sud.
Un român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova (Liguria), a stat nu mai puțin de 8 luni în închisoare, deși era nevinovat. Acesta a fost acuzat că ar fi participat la un jaf, scris clujust.ro
Italia, una dintre ţările europene cele mai afectate de pandemia de COVID-19, va ridica obligativitatea purtării măştii în aer liber începând de luni, 28 iunie, a anunţat Ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza.