Social

Misiune îndeplinită! Bolnavul transferat joi în Italia a ajuns cu bine la spital și a primit dispozitiv Impella - FOTO

Transferul bărbatului de 44 de ani de la Institutul Inimii Cluj la Spitalul din Padova a fost realizat cu succes, au anunțat reprezentanții Asociației Blondie.

 

 


Asociația Blondie, medicii specialiști cardiologi de la Cluj, o ambulanță aeriană din Turcia și Spitalul din Padova, Italia, au oferit o noua șansă la viata unui bărbat de 44 de ani, din Florești, a cărui inima este grav afectată.

 


Pacientul suferă de cardiomiopatie dilatativă, o boală a mușchiului cardiac în care ventriculul stâng (sau câteodată amândoi ventriculii) se mărește. În această situație, inima nu mai poate pompa eficient sânge prin corp și plămâni. Singura procedură care îl poate salva este implantarea unui dispozitiv de asistență biventricular, o inimă artificială, ca tratament de lungă durată, până când pacientul devine eligibil pentru un transplant de cord. Aceste device-uri însă nu sunt disponibile în România.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Prin intervenția medicilor de la Institutul Inimii și cu ajutorul Asociației Blondie, bărbatul a fost transferat joi de la Institutul Inimii, cu o ambulanță aeriană din Turcia, la Spitalul din Padova, iar în cursul nopții de joi spre vineri, pacientul a fost supus deja unei intervenții chirurgicale de implant dispozitiv Impella, care îi va ajuta inima până la primirea uneia artificiale, luni.


„Totul a decurs exact așa cum trebuia să fie. A fost foarte greu, dar pacientul a ajuns cu bine la Spitalul din Padova. Am plâns cu toții de fericire când am aflat că a fost transferat cu bine la ambulanță, apoi când a aterizat, apoi când a ajuns la spital. Deja, azi-noapte a fost pus pe dispozitiv Impella, care va ajuta inima până la operația de implant inimă artificială, care va avea loc luni. Așteptăm să vedem când poate să meargă și familia la el, să le oferim transport dacă doresc. 

A fost ireal de greu, singurul care nu ne-a pus probleme a fost tocmai el, pacientul, a fost stabil din momentul în care a fost pus pe ECMO (Extracorporeal membrane oxygenation  - Oxigenare prin Membrană Extracorporală, n.red.), până când a ajuns. În rest, au fost detalii, birocrație. Bine că nu au fost toate celelalte în regulă și el să nu fie stabil”, a declarat, pentru Monitorul de Cluj, Adelina Toncean, reprezentantă a Asociației Blondie.


Viața bărbatului de 44 de ani a depins de acest transfer, medicii estimând că dacă ar fi rămas în țară, pacientul nu ar supraviețui mai mult de câteva zile. Citiți mai multe despre povestea sa aici: Misiune medicală EXTRAORDINARĂ la Cluj. Pacient TRANSFERAT în Italia, cu o ambulanță aeriană din Turcia.

CITEȘTE ȘI:

Donează-ți bonul de cumpărături Asociației Blondie și ajută copiii bolnavi să beneficieze de tratamente în străinătate

abonare newsletter