Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Statele Unite ale Americii traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă, cu schimbări dramatice în viața cetățenilor săi, relevă un amplu sondaj făcut de Institutul Gallup.
România a înregistrat cea mai mare rată a inflației din UE pentru a șasea lună consecutiv. „Există un semnal de îngrijorare în ceea ce privește încetinirea creșterii economice”, spune ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 2,4%, de la un nivel de 2,8% în iulie, iar România este, pentru a şasea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,3.