Miercuri se împlinesc 105 ani de la nașterea teologului, prozatorului, poetului și dramaturgului Bartolomeu Valeriu Anania, fost Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
În memoriam regizorului Béla Tarr, la Cinema ARTA din Cluj-Napoca va fi proiectat filmul Sátántangó, cu o durată de peste șapte ore.
A treia zi UNTOLD X a continuat la fel cum s-au încheiat primele două, cu o atmosferă virbantă și momente demne de o ediție aniversară de festival.
Se împlinesc 12 ani de la trecerea la cele veșnice a poetului, scriitorului și Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania.
Aproximativ 30 de ciclişti amatori s-au strâns sâmbătă, 14 martie, în Parcul Central pentru o cursă în memoria lui Dan Porcuţan.
Așa cum au promis, camarazii lui Dan din frumoasa lume a ciclismului s-au adunat, duminică, pentru un marș în memoria celui care a fost marele iubitor de ciclism și sport, colegul nostru, Dan Porcuțan.
Cinema Victoria organizează joi, 14 ianuarie, o zi de film în amintirea actriței Melania Ursu. Vor fi proiectate filmele “Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu”, începând cu ora 17:30 și “Caravana Cinematografică” de la ora 20:00. Pentru ambele proiecții intrarea este liberă.
Iubitorii de muzică jazz sunt invitați să participe sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19:00, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, la un concert „In Memoriam Jancsy Körössy”, primul mare muzician de jazz din România cunoscut și drept părintele ethno jazz-ului.