Horea Uioreanu (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a propus un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj - “Clujean de onoare” fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe (PDL). Decizia ar trebui luată mâine în şedinţa de consiliu judeţean, însă Uioreanu se gândeşte să retragă acest proiect după ce Alin Tişe nu i-a răspuns la telefon.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat marţi, că este convins că va câştiga procesul pe fond cu firma Fany care a obţinut în instanţă suspendarea hotărârii Consiliului Judeţean Cluj care facilita accesul RATUC pe rutele din localităţile învecinate, Floreşti, Baciu, Apahida, Feleacu, Ciurila şi Chinteni.
Cea mai mare staţie de epurare din ţară după staţia de epurare de la Glina (Ilfov) a fost inaugurată, marţi, de reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj şi ai Companiei de Apă „Someş”. Staţia de epurare va deservi municipiul Cluj-Napoca şi comunele Floreşti, Baciu, Gilău şi Săvădisla, iar lucrările au costat aproximativ 35 de milioane de euro.
Liderii a şapte partide din judeţul Cluj, între care PNL, PSD, PDL, UDMR, au semnat, luni, un protocol de colaborare în vederea susţinerii politice a candidaturii municipiului Cluj-Napoca pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021.
Consiliul Judeţean Cluj a inaugurat, marţi, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, o investiţie de peste 100.000 euro, din fonduri europene. Centrul funcţionează în incinta Muzeului Etnografic de pe strada Memorandumului.
Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a înmânat, joi, titlul de parc ştiinţific şi tehnologic proiectului Tetapolis, proiect iniţiat de Tetarom în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj şi cu principalele universităţi clujene. Conceptul Tetapolis prevede crearea unui sau a mai multor parcuri ştiinţifice şi tehnologice cu un grad ridicat de specializare.
Conducerea Consiliului Judeţean Cluj, mai mulţi consilieri, dar şi angajaţi ai instituţiei, au plecat pentru o săptămână la Strasbourg pentru a participa la un congres al autorităţilor locale şi regionale al Consiliului Europei. Alături de aceştia, la Strasbourg, participă şi reprezentanţii primăriilor din judeţul Cluj, în frunte cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Potrivit participanţilor, acestă vizită are drept scop promovarea Clujului.