Recent, locuitorii din satul Câmpenești, comuna Apahida ne-au semnalat o problemă cu un drum care nu este asfaltat și este plin de gropi, iar primarul Cristina Belce a explicat de ce administrația nu poate efectua lucrările de modernizare.
Traversarea municipiului Turda a ajuns un coșmar pentru șoferi. Aceștia mai au de așteptat până la terminarea drumului de legătură al Clujului la autostrada A3.
În Curtea Spitalului Județean de Urgență Cluj, în zona secțiilor de Psihiatrie și Neurochirurgie, sunt multe gropi care pot încetini accesul ambulanțelor, în cazul unei urgențe.
De la un an de la finalizarea lucrărilor de întreținere și asfaltare a unui drum din județ, au început să apară gropi. Consiliul Județean amână lucrările dar în același timp susțin că stadiul drumului este unul bun.
A fost formulată o petiție în care se cere repararea drumului ce leagă Turda de Câmpeni. Cei care circulă pe această rută susțin că își strică mașinile, fiind nevoiți să circule zilnic pentru a ajunge la locul de muncă.