Deputatul PNL Cluj Ovidiu Cîmpean a avut o intervenție promptă în Parlament în contextul în care dezbaterea despre protecția consumatorilor a reprezentat un prilej pentru atacuri la adresa UE.
Firmele românești sunt descurajate să participe la licitațiile pentru proiecte majore de infrastructură pentru că li se cer condiții absurde, o experiență și capacitate financiară greu de îndeplinit și, în general, condiții pe care doar firme din străinătate le pot îndeplini.
Presiunile economice se resimt tot mai puternic în consum, investiții și în capacitatea de dezvoltare a României. „Majorările de taxe și tăierea investițiilor nu pot reprezenta soluții reale”, a declarat în Parlament deputatul clujean Remus Lăpușan (PSD), care cere decizii coerente pentru relansarea economică.
Revista Transilvania Business va premia liderii economiei clujene la evenimentul The Voices of Business Awards, clasamentele au fost întocmite pe baza unor indicatori financiar contabili relevanți, respectiv, cifra de afaceri, profit, active imobilizate, capitaluri proprii și numărul de angajați.
"Cota unică de 1% aplicată cifrei de afaceri pentru companiile cu venituri sub 1 milion euro poate aduce o reducere a impozitelor plătite de aceste companii de aproximativ 631 milioane lei", explică Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România și lector la Institutul Bancar Român.
Ministrul Finanţelor, Ionut Mişa, a anunţat joi o schimbare majoră pentru cele 450.000 de firme care au cifra de afaceri sub un milion de euro. Mişa a anunţat în şedinţa de Guvern că aceste firme vor plăti de anul viitor impozit de 1% din cifra de afaceri în loc de actualul impozit de 16% din profit.