Contrar așteptărilor, nu vârstnicii sunt cei care merg cel mai des la medic, ci persoanele între 55 și 64 de ani, arată un nou studiu al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Un gastroenterolog, absolvent al prestigioasei Universități Harvard, face valuri pe rețelele sociale cu afirmații despre modul în care majoritatea oamenilor consumă cafeaua greșit, punându-și sănătatea în pericol.
George „Nick” Nichopoulos, prietenul și medicul lui Elvis Presley, a decis să pună stiloul pe hârtie ca să-și dezvăluie pentru prima dată convingerea că regele Rock and Roll-ului a fost ucis de fapt de o afecțiune cronică netratată la timp. Elvis Presley a decedat la vârsta de 42 de ani.
În perioada sărbătorilor, mulți șoferi lasă prudența deoparte și urcă la volan, deși au consumat băuturi alcoolice. Un cunoscut medic român arată la cât timp după ce ai consumat alcool e prudent să conduci.