Cartea de identitate electronică va fi modificată până la sfârșitul lui 2026 și va avea mai multe funcții digitale. Astfel, buletinul cu CIP va ține loc de card de sănătate și va conține și diplome.
Măsura prin care diplomele de studii vor conține ca element distinctiv un cod QR, care va permite includerea parcursului academic integral al titularului, va fi amânată pentru anul școlar 2025-2026, iar în cazul studenților chiar până în 2027.
Mesaj ferm de la Paris, transmis de rectorul UMF Cluj „Iuliu Hațieganu”, Anca Buzoianu, care semnalează importanța alianțelor universitare în dezvoltarea competențelor tinerilor și necesitatea unor pași concreți pentru implementarea diplomelor și specializărilor comune la nivel european.
Cei nouă elevi clujeni care au obţinut medii de 10 la examenul de Bacalaureat, numărul notelor maxime clasând judeţul Cluj pe primul loc la nivel naţional, alături de Bucureşti, au fost premiaţi vineri de Prefectura Cluj.
Cinci copii născuţi în Cluj-Napoca în cursul zilei de 1 ianuarie au primit de la primarul Emil Boc „certificate de apreciere” onorifice prin care micuţii sunt propuşi să îndeplinească, peste 18 ani, funcţia de consilier onorific pe probleme de tineret pentru edilul care va conduce atunci oraşul.