Educație
Digitalizare amânată în educație. Aplicarea codului QR pe diplomele de studii, din 2026
Măsura prin care diplomele de studii vor conține ca element distinctiv un cod QR, care va permite includerea parcursului academic integral al titularului, va fi amânată pentru anul școlar 2025-2026, iar în cazul studenților chiar până în 2027.

Deși includerea codului QR pe actele de studii trebuia implementată din anul școlar 2024-2025, măsura va fi amânată pentru anul școlar viitor.
CITEȘTE ȘI:
Din 2024, diploma de absolvire a liceului va conţine un cod QR. Măsura va fi extinsă pentru toate formularele actelor de studii.
În ședința de Guvern de miercuri, Executivul aprobă un proiect de hotărâre ce vizează amânarea aplicării acestei măsuri.
În ceea ce privește sistemul de învățământ superior, se propune modificarea H.G. nr. 1225/2024 care, în prezent, reglementează cu privire la tipurile de conținut și formatul actelor de studii care se eliberează absolvenților învățământului superior, înmatriculați în anul I de studii începând cu anul universitar 2024 - 2025.
„Preîntâmpinarea unor eventuale disfuncționalități și uniformizarea măsurilor care trebuie luate de către instituțiile de învățământ superior/Academia Română, pentru eliberarea actelor de studii cu cod QR, se impune aplicarea graduală a codului QR pe actele de studii, în sensul că în anul universitar 2025-2026 acesta să fie aplicat pe certificatul de absolvire a cursului pregătitor pentru învățarea limbii române, iar din anul universitar 2026-2027 acesta să fie aplicat pe restul actelor de studii”, conform notei de fundamentare.
Astfel, pentru învățământul preuniversitat, codul QR va fi introdus pe actele de studii începând cu anul școlar 2025-2026, iar în cazul absolvenților de studii superioare, începând din 2027.
Dezvoltări ce presupun timp de implementare, testare și formare a personalului responsabil cu gestionarea bazei de date
Potrivit notei de fundamentare, motivul amânării este explicat prin faptul că aplicarea codului QR începând cu anul școlar 2024-2025 presupune realizarea de dezvoltări la nivelul aplicației informatice Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România, denumit în continuare SIIIR, identificate și solicitate de minister ca fiind necesare pentru aplicarea codului QR pe toate tipurile de acte de studii care se eliberează absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, respectiv actele de studii care se eliberează personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.
„Aceste dezvoltări presupun un timp de implementare, testare precum și de formare a personalului de la nivelul unităților de învățământ responsabil cu gestionarea bazei de date a aplicației SIIIR. Prin urmare, se impune o prorogare a măsurii aplicării codului QR pe modelele actelor de studii prevăzute”, se menționează în nota de funamentare a proiectului de hotărâre.
CITEȘTE ȘI:
Diplomele studenților care termină facultatea din 2025 vor avea cod QR: „Va arăta parcursul academic integral al titularului”
În octombrie anul trecut, Guvernul Ciolacu anunța că diplomele de absolvire care vor fi eliberate viitorilor absolvenţi ai învăţământului superior vor avea ca element distinctiv un cod QR, în baza căruia se va accesa o bază de date care va arăta parcursul academic integral al titularului.
„Diplomele de absolvire care vor fi eliberate viitorilor absolvenţi ai învăţământului superior înmatriculaţi în anul I de studii, începând chiar cu anul acesta universitar 2024 - 2025, vor avea ca element distinctiv un cod QR. Acest normativ se va aplica şi pentru studiile de licenţă şi pentru cele de masterat şi pentru cele de doctorat şi pentru cele de post-doctorat. Codul QR va conţine un identificator unic specific fiecărui act de studii care se va elibera absolvenţilor, iar prin scanarea acestui cod se va accesa o bază de date care va arăta parcursul academic integral al titularului acelei diplome”, anunța într-o conferință de presă în octombrie 2024 purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu, Mihai Constantin.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: