Ministrul Educației transmite că anul 2025 este cel mai complicat an pentru țară, după 1989, iar sistemul de învățământ trebuie să facă față abandonului școlar și analfabetismului funcțional: „Devenim vulnerabili la manipulare și la pseudoștiință”, spune Daniel David.
La deschiderea noului an universitar, rectorul interimar al UBB, Adrian Petrușel, a transmis un mesaj de încurajare pentru studenți și a arătat că Universitatea Babeș-Bolyai va continua să investească în direcțiile strategice de dezvoltare pentru a susține educația și cercetarea.
Discurs emoționant susținut de campionul paralimpic Alex Bologa în deschiderea anului universitar la UBB. „Doar prin muncă perseverentă poți să atingi excelența. Aceste valori eu le-am aplicat atât în viață, în mediul academic, cât și în sport”, spune judokanul clujean medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice de la Paris.
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, care este cea mai mare comunitate academică din România, cu peste 50.000 de studenţi, şi-a deschis, luni, cursurile noului an universitar, într-un cadru festiv.