Două licee din Cluj-Napoca și-au asumat descentralizarea curriculară. Astfel, cele două instituții de învățământ preuniversitar vor pilota planurile cadru alternative pentru liceu din anul școlar 2026-2027.
În PNL se conturează o nouă viziune în ceea ce privește descentralizarea alegerii conducerii formațiunii, care va pune preț pe performanță. „Partidul va avea o conducere stabilă, care să susțină actul de guvernare”, spune Ilie Bolojan.
Primarul Emil Boc, preşedintele Asociației Municipiilor din România, a vorbit în cadrul Summitului Autorităţilor publice municipale din România despre necesitatea trecerii la administraţie europeană bazată pe descentralizare şi autonomie locală.
Tema descentralizării și asumării proiectelor derulate de municipii a reprezentat unul dintre subiectele principale din cadrul adunării generale a Asociației Municipiilor din România, coordonate de Emil Boc. Edilul Clujului a susținut că în urma discuțiilor concrete, Bucureștiul și-a arătat deschiderea pentru a sprijini municipiile care implementează peste 75% din proiectele europene.
Programul Regional Nord-Vest are o alocare-record de 1,4 miliarde de euro. Pentru prima oară, România va atrage fonduri europene din Programul Operațional Regional prin opt regiuni de absorbție.
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” va fi descentralizat. De anul viitor, primăriile vor acorda bani locuitorilor dornici să monteze panouri fotovoltaice.
Pentru prima oară de la integrarea în Uniunea Europeană, România ar urma să atragă fonduri europene din Programul Operațional Regional prin 8 regiuni de absorție, constituite la nivelul țării.