Congresul PNL a adoptat, vineri, noul Statut al partidului, care elimină din actuala formă apartenenţa la ALDE sau la Internaţionala Liberală, instituie sistemul de alegeri uninominale pentru conducerea partidului şi un mecanism de control al activităţii miniştrilor.
Fostul președinte al PNL Călin Popescu-Tăriceanu anunță printr-un mesaj transmis liberalilor că Grupul de Inițiativă privind Păstrarea Identității Liberale va iniția "imediat" toate procedurile pentru înființarea unui nou partid liberal și acțiunea de strângere de semnături pentru înscrierea candidaturii sale la Președinție.
Comisia de statut a PNL a adoptat, vineri dimineaţă, înaintea şedinţei Biroului Politic şi a Delegaţiei Permanente, amendamentul propus de seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus privind denumirea PNL, urmând ca noua formă a Statutului să fie aprobată în Congresul partidului.
Congresul PNL, convocat pentru 27-28 iunie, va alege sâmbătă între doi candidaţi la poziţia de preşedinte al PNL, Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe, dar şi 31 de vicepreşedinţi din cei 57 de parlamentari, europarlamentari, aleşi locali sau lideri de filiale care s-au înscris în cursă. Din partea filialei Cluj a PNL candidează pentru vicepreşedinte europarlamentarul Norica Nicolai, senatorul Marius Petre Nicoară şi deputatul Radu Zlati.