O dezbatere publică privind proiectul centurii metropolitane va avea loc atât fizic, cât și online, luna viitoare. Clujenii pot aduce propuneri cu privire la viitoarea centură a municipiului.
Bugetul local pe anul 2022 al Primăriei Cluj-Napoca este în valoare de peste 430 de milioane de euro. Municipalitatea a stabilit proiectele care vor continua anul acesta, dar și cele care ar trebui finalizate în 2022.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a prezentat un material video care cuprinde proiectele realizate de administrația locală în acest an, precum și proiecte care se află în curs de realizare.
Emil Boc dă vina pe Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor în Guvernul Cîțu, pentru că municipiul Cluj-Napoca nu va avea în viitorul apropiat o centură.
Centura Metropolitană Cluj a primit două noi avize. Cele 20 de noduri rutiere ale centurii au fost declarate sigure din punct de vedere al siguranței circulației.
Centura Metropolitană Cluj se află în etapa de proiectare a studiului de fezabilitate, anunță echipa de proiect. Termenul de predare a documentației complete pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici este luna martie 2022.
Din luna mai și până în prezent, în Cluj-Napoca s-au mai realizat 800 de metri de piste pentru biciclete, conform viceprimarului Dan Tarcea. În prezent, Clujul are un total de 42,3 km de piste.