Peste 400 de câini riscă să rămână pe drumuri fiindcă Radu Țermure va fi nevoit să evacueze adăpostul și nu a reușit să găsească soluții pentru toți câinii pe care îi are acolo.
10 militari păzesc comunitatea de rromi dintr-un sat de la granița cu județul Cluj, pusă în carantină din cauza gradului ridicat de infectare cu coronvairus.
La Cluj se va deschide, începând cu 22 februarie anul acesta, prima clinică de terapie cu câini din România care se adresează persoanelor cu deficienţe şi tulburări de spectru autist.
Radu Țermure, omul care deține cel mai mare refugiu din județul Cluj pentru animale a fost notificat să evacueze spațiile de pe strada Valea Fânațelor. Până acum a fost rezolvată situația pentru jumătate dintre patrupede.
Radu Țermure, omul care deține cel mai mare refugiu din județul Cluj pentru animale a fost notificat să evacueze spațiile de pe strada Valea Fânațelor. Până acum a fost rezolvată situația a 300 dintre patrupede, însă mai rămân 500.
O prevedere legală care interzice accesului câinilor agresivi în spaţii publice fără botniţă şi fără lesă este constituţională, a decis, marţi, Curtea Constituțională a României (CCR).
Radu Țermure, omul care deține cel mai mare refugiu din județul Cluj pentru animale a fost notificat să evacueze spațiile de pe strada Valea Fânațelor.