Sărbătoare pentru creștin-ortodocși. În cea de-a doua zi de Crăciun, Biserica sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului, cea care L-a născut cu trup pe Hristos Dumnezeu.
O femeie acuză că un preot a violat-o chiar în chilia în care spovedea și, deși i-a mărturisit acest lucru unui alt preot, nimic nu s-a întâmplat. O serie de propuneri privind Spovedania şi duhovnicia au fost aprobate joi.
În fiecare an cu o săptămână înainte de Paște, creștin-ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor sau care mai este cunoscută drept Intrarea Domnului în Ierusalim.
Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu introducerea unei noi materii de educație sexuală în școli, deoarece există deja noțiuni predate la alte materii, susține instituția.
Legea privind educația sexuală în școli este blocată în Parlament, iar în acest timp Teodosie vorbește despre păcatul masturbării. România este una dintre țările care înregistrează cele mai multe cazuri în care femeile devin mame de la vârste fragede.
Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la UBB, este de părere că, până acum, campania de informare privind vaccinarea anti-COVID a fost „foarte slabă” în România.