Economie

Depreciere în linie a leului

Leul s-a depreciat în faţa principalelor valute, evoluţie care nu a urmat direcţia luată de celelalte monede din regiune, care au beneficiat de creşterea plasamentelor în active considerate drept riscante.



Actualitate

Darius Vâlcov s-a prezentat la DNA

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov s-a prezentat miercuri dimineață la sediul DNA, după ce procurorii anticorupție au extins cercetările pe numele lui pentru fapte săvârșite în calitate de senator și ministru.


Actualitate

Până în 2020 va fi introdusă declarația unică pe venit

Declaraţia unică privind venitul anual va fi introdusă la nivel naţional în următorii ani, nu în perioada imediată, şi va fi completată în continuare doar de persoanele cu mai multe surse de venit, scopul fiind ca taxele să fie achitate într-un singur loc, a declarat premierul Victor Ponta.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners