Domeniul construcțiilor își menține trendul crescător în Cluj-Napoca. Anul trecut, Primăria a eliberat autorizații de aproape jumătate de miliard de euro.
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădirile rezidențiale eliberate în primele 11 luni ale anului trecut a fost cu peste 13% mai mic față de aceeași perioadă din 2021. Totuși, Clujul este liderul regiunii Nord-Vest după numărul autorizațiilor emise.
Bucureștiul cu banii, Emil Boc cu construirea centurii metropolitane. Primarul Clujului spune că proiectul se va implementa la nivel local. Administrația locală nu avansează care vor fi termenele de implementare.
Zeci de ONG-uri îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge proiectul de lege care ar reduce drastic accesul la justiție al asociațiilor, printr-o scrisoare deschisă.
Senatul a aprobat luni un proiect de lege prin care ONG-urile mai au doar o perioadă foarte scurtă de timp ca să atace în instanță autorizațiile de construire și documentațiile de urbanism suspecte că au fost emise ilegal.
Două blocuri a câte cinci etaje plus un etaj retras se vor construi pe strada Constantin Brâncuși, acolo unde primarul Emil Boc spunea că autorizațiile de construire au fost suspendate. Pentru a primi undă verde de la primărie, cei care vor să construiască trebuie să cedeze gratuit o bucată de teren pentru lărgirea străzii.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, arată că în timpul mandatului său s-au eliberat cu 50% mai puține autorizații decât în aceeași perioadă a mandatului fostului primar.
Primăria Cluj-Napoca trebuie să scoată mai mulți bani de la bugetul local pentru finanțarea lucrărilor la Podul Răsăritului. Ministerul Dezvoltării a tăiat finanțarea pentru acest obiectiv prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”.