Asociația Blondie urmează să aibă unul dintre cele mai dificile zboruri de până acum. Vor transporta acasă un copil bolnav de 8 ani pentru ca cel mic să fie alături de familie „când va veni sfârșitul”.
În urmă cu 5 ani, lumea întreagă se oprea în fața unui inamic nevăzut. Omenirea închidea uși, suspenda planuri, iar cerul devenea un loc pustiu. Atunci, Asociația Blondie a ales să deschidă o fereastră spre speranță. A urcat pentru prima dată la bordul unui avion nu pentru că voia să zboare, ci pentru că trebuia să salveze o viață.
UNTOLD și Banca Transilvania au lansat campania „United by Hope”, pentru a sprijini Asociația Blondie în acoperirea costurilor pentru zborurile medicale esențiale ale copiilor grav bolnavi.
UNTOLD Universe se alătură campaniei „Doing it for the KIDS”, inițiată de Def Jam România pentru a sprijini Asociația Blondie în acoperirea costurilor zborurilor medicale esențiale pentru copiii cu afecțiuni grave.
Asociația Blondie este ONG-ul care niciodată nu spune „nu” familiilor care au copii bolnavi și au nevoie de ajutor. Aceștia au reușit să atingă borna de 200 de zboruri.