Problema amânării sau eliminării dublei admiteri la liceu va fi dezbătută, miercuri, în comisiile de specialitate din Parlament. Între timp, debutul anului școlar 2026-2027 este marcat de o serie de teme ce au bulversat atât elevii, cât și părinții. Admiterea la liceu, manualele școlare și problema burselor rămân principalele provocări.
Ministerul Educației pregătește metodologia și calendarul pentru admiterea la liceu, în timp ce Parlamentul trebuie să stabilească dacă păstrează, amână sau elimină posibilitatea ca unele licee să organizeze propriul concurs pentru o parte dintre locuri.
Organizația Salvați Copiii România critică proiectul care permite liceelor să organizeze propriile concursuri de admitere și avertizează că noul sistem ar putea accentua inegalitățile dintre elevi.
Bacalaureatul și Evaluarea Națională 2027 ar putea fi susținute mai devreme de elevi din cauza temperaturilor extreme. Proiectul noului calendar vine cu schimbări importante și în privința sistemului de verificare a lucrărilor.
Rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au fost publicate, miercuri, de Ministerul Educației. Clasamentul liceelor din Cluj după ultima medie de admitere.