O persoană a murit, iar alte două sunt rănite, din care una grav, în urma unui accident produs sâmbătă dimineaţa pe DN 1, în dreptul localităţii Cunţa, între Sebeş şi Sibiu, în care au fost implicate două autoturisme.
Incendiu de proporții a cuprins patru case din județul Bistrița-Năsăud. Mai multe butelii au explodat, iar pompierii au intervenit de urgență cu 11 autospeciale.
Proprietarul unei locuinţe dintr-un sat din județul Alba care a fost distrusă de un incendiu a fost descoperit spânzurat, într-o anexă din proximitatea casei, de către pompieri.
Polițiștii au efectuat percheziții la 5 persoane în Bistrița-Năsăud. Acestea au fost bănuite că ar fi furat 20.000 de lei de pe cardurile bancare ale unor pensionari.
Cinci persoane au fost rănite, dintre care una rămasă încarcerată şi care a necesitat preluarea cu un elicopter SMURD, într-un accident rutier produs luni pe DN17D, între localităţile Săsarm şi Beclean, prin coliziunea frontală a două autoturisme conduse de două şoferiţe, între care una din Cluj.
O comună din Bihor este prima comună din România în care localnicii trebuie să respecte reguli stricte dacă vor să își construiască o casă, pentru a păstra stilul tradițional al locuințelor de acolo.
Un absolvent al Facultății de Istorie din Cluj are de gând să facă schimbări majore la o bibliotecă din Sibiu. Un element important în strategia sa este digitalizarea.