Simona Halep a trecut de Kaia Kanepi, pe Margaret Court Arena, 6-7 (2), 6-4, 6-2, și a devenind a doua româncă calificată în turul doi, după Irina Begu.
Fotbalistul echipei CFR Cluj, George Ţucudean este în cea mai bună formă a carierei, iar cum luna ianuarie în lumea fotbalului este sinonimă cu perioada de transferuri, ofertele au început să vină pe adresa celor de la CFR Cluj, iar acestea au fost confirmate de unul dintre consilieri preşedintelui Marian Copilu.
Cel mai în formă jucător al Pandurilor din acest sezon, Daniel Nicolae Pîrvulescu, a semnat cu Universitatea Cluj. Golgheterul echipei de pe locul 10 al ligii secunde, Pandurii Târgu Jiu, speră să joace cât mai curând.
Derby-ul de baschet masculin dintre U-BT Cluj și CSU Sibiu a fost câștigat de către gazde. Fiecare echipă au avut câte două sferturi mai bune, dar la final s-au impus clujenii.
Universitatea Cluj celebrează în acest an 100 de ani de la înfiinţare iar oficialii echipei clujene caută adversari importanți pentru cel puțin un amical de lux, cu care să sărbătorească în vara acestui an.
Unul din "artizanii" renașterii Universității Cluj, primarul Emil Boc admite că, la 100 de ani de la fondarea clubului studențesc, trupa pregătită de Bogdan Lobonț nu are cum să rateze promovarea în primul eșalon.