Sport

Jovo Lukic pleacă de la „U” Cluj: „Va schimba echipa, țara și continentul!”

Jovo Lukic, atacant la Universitatea Cluj, are șanse tot mai mici să îmbrace tricoul echipei de pe Cluj Arena și în sezonul viitor.

Jovo Lukic va pleca de la Universitatea Cluj în această vară / Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro Jovo Lukic va pleca de la Universitatea Cluj în această vară / Foto: Mădălina IVAN, monitorulcj.ro

 

 


 

Jovo Lukic, atacant la Universitatea Cluj, are șanse tot mai mici să îmbrace tricoul echipei de pe Cluj Arena și în sezonul viitor. 


 

Potrivit presei din Bosnia, după golul marcat la Cupa Mondială în meciul contra Canadei, încheiat 1-1, mai multe echipe s-au arătat interesate pentru a-l transfera în această perioadă de mercato, iar șansele ca el să rămână în Superligă sunt tot mai mici. 


„Jucătorul echipei naţionale a Bosniei, Jovo Lukic, va schimba, aproape sigur, clubul după Cupa Mondială. Mai mult, se pare că nu va schimba doar liga şi ţara, ci şi continentul. Clubul său, U Cluj, intenţionează să-l vândă, iar ofertele vin din lumea arabă.”, au scris jurnaliștii de la sport.ba. 

Prețul corect: 3 milioane de euro!

Potrivit președintelui Radu Constantea, ardelenii au refuzat o ofertă de două milioane de euro în schimbul atacantului transferat vara trecută de la Universitatea Craiova. 


Se pare, însă, că prețul pentru care transferul se va materializa se va ridica aproape de trei milioane de euro. Pentru a nu rămâne descoperiți în cazul în care va pleca de la Cluj, alb-negrii l-au transferat pe Alibek Aliev, jucător care evoluează pe același post ca și Lukic și care a ajuns gratis pe Cluj Arena de la rivala CFR.

Mai mult, și impresarul lui Jovo Lukic a confirmat că jucătorul are oferte importante din străinătate și că are șanse mari de a pleca. Destinația? Arabia Saudită! 


„Aşteptăm Campionatul Mondial. Au fost şi sunt mai multe propuneri pentru el, din Rusia, din Asia şi din Arabia Saudită. Chiar acum am fost sunat din nou de o echipa din prima ligă din Arabia Saudită, echipă de mijlocul clasamentului. Aşteptăm şi Mondialul, unde sper să joace. E important pentru el să îşi facă viitorul, pentru că are 27 de ani, merge pe 28”, a declarat pentru Prima Sport agentul fotbalistului, Vojislav Vranjkovici, înainte de startul turneului final. 

„Jovo şi-a prelungit contractul cu Universitatea în semn de respect pentru club, pentru că Universitatea i-a arătat respect.  Sunt sigur că şi clubul va găsi înţelegere la momentul potrivit. E cel mai bun din România, e golgheterul campionatului. Nu e disperat să plece, dar trebuie înţeles dacă primeşte un contract fantastic din Arabia Saudită.  

Şi suma de transfer va fi peste două milioane, cu siguranţă. Este dorit şi din Rusia de trei echipe. A fost interes şi din China, doar că acolo nu se plătesc sume de transfer, decât în cazuri excepţionale. Arabia Saudită, acolo va ajunge, cel mai probabil”, a mai spus Vranjkovic.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Curg ofertele pentru Lukic după golul marcat la Mondiale! Propunere uriașă, refuzată de conducerea clubului

Atacantul Universității Cluj a scris istorie la Cupa Mondială! Jovo Lukic a marcat primul său gol pentru Bosnia și Herțegovina.

Ultimele Stiri
abonare newsletter